Deplasări în teritoriu- luna Martie 2021.
✔ În weekend-ul trecut, mai exact prima parte a zilei de duminică m-a prins pe DJ 191 C, tronsonul Nușfalău-Zalău. Pentru acest segment de drum am manifestat interes încă dinainte de a ajunge consilier județean. În anul 2019 atrăgeam atenția asupra faptului că acest drum trebuie reabilitat de urgență, în special pe porțiunea dintre Nușfalău și Crasna. La momentul respectiv, cu sprijinul lui Cătălin Drulă, actualul ministru al Transporturilor s-au cerut lămuriri privind situația și măsurile care urmau să fie luate la vremea respectivă pentru reabilitarea acestui sector de drum.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1152896961527732&id=665719730245460
↗️ În acest moment pe porțiunea Nușfalău-Crasna a fost turnat covorul asfaltic, iar pe porțiunea Crasna-Zalău lucrările sunt în plină desfășurare. Se lucrează la pietruire, poduri și podețe. Valoare totală a proiectului este de peste 120 de milioane (ron).

✔ În a doua parte a zilei, alături de Viasu Cosmin-Cristian, senator USR PLUS si de colegii din conducerea USR Sălaj, am fost prezent la o întâlnire cu o parte din aleșii locali din zona Văii Someșului. Aceștia ne-au prezentat problemele cu care se confruntă comunitățile locale pentru a încerca să găsim soluții în vederea rezolvării acestora. Printre principalele probleme identificate, regăsim infrastructura rutieră, lipsa alimentării cu apă, gaz sau lipsa canalizării. De asemenea un alt punct dezbătut a fost înființarea unor centre regionale în vederea accesării fondurilor europene. Scopul principal al unor astfel de centre, este sprijinirea cetățenilor care doresc să acceseze fonduri europene.
ℹ În perioada următoare voi continua alături de colegii mei deplasările în teritoriu pentru a afla problemele cetățenilor din județ❗
↗️ Atât eu cât si colegii mei Viasu Cosmin și Olar Nicolae, vom încerca să găsim soluții pentru problemele identificate în comunitățile sălăjene și vom duce aceste probleme în vederea rezolvării pe masa factorilor decizionali.